Abonare newsletter

Abonează-te pentru a primi notificări automate de fiecare dată când este publicat un Monitor Oficial nou.
Subscripții
Se afișează 2201 - 2300 din 102352 acte nomative (1334 monitoare oficiale)

Monitorul Oficial numărul 754 din 12 August 2025

  1. Decizie privind numirea unui membru al Consiliului consultativ pentru dezvoltare durabilă. Nr. 413 / 12 August 2025, Primul-Ministru
    Decizie
    Primul-Ministru
  2. Ordin privind stabilirea unor măsuri pentru plata salariilor aferente lunii iulie 2025 la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și instituțiile publice din subordine. Nr. 1279 / 11 August 2025, Ministerul Finanțelor
    Ordin
    Ministerul Finanțelor
  3. Ordin privind acordarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit și Program Normal „Green Land Kids“ din orașul Bragadiru, județul Ilfov. Nr. 4467 / 3 Iulie 2025, Ministerul Educației și Cercetării
    Ordin
    Ministerul Educației și Cercetării
  4. Ordin privind acordarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida“ din municipiul București, sectorul 2. Nr. 4468 / 3 Iulie 2025, Ministerul Educației și Cercetării
    Ordin
    Ministerul Educației și Cercetării
  5. Ordin privind aprobarea tarifelor percepute de Autoritatea Națională pentru Calificări pentru activitățile de consultanță și asistență tehnică prestate privind verificarea, validarea și aprobarea standardelor ocupaționale, a standardelor de calificare și a standardelor de pregătire profesională. Nr. 5199 / 6 August 2025, Ministerul Educației și Cercetării
    Ordin
    Ministerul Educației și Cercetării
  6. Ordin privind stabilirea procedurii de efectuare a plății titlurilor executorii de către unitățile/instituțiile din învățământul preuniversitar de stat, aferentă tranșelor cu termenul de plată în anul 2025. Nr. 5200 / 6 August 2025, Ministerul Educației și Cercetării
    Ordin
    Ministerul Educației și Cercetării
  7. Ordin privind publicarea efectuării radierii din Registrul general și Registrul special Instituții Financiare Nebancare a Societății HEYBLU IFN - S.A.. Nr. 197 / 25 Iulie 2025, Banca Națională a României
    Ordin
    Banca Națională a României
  8. Ordin privind publicarea efectuării radierii din Registrul general Instituții Financiare Nebancare a Societății AFFINITY LEASING ROMÂNIA IFN - S.A.. Nr. 203 / 31 Iulie 2025, Banca Națională a României
    Ordin
    Banca Națională a României
  9. Hotărâre pentru modificarea Hotărârii plenului Curții de Conturi nr. 330/2024 privind aprobarea criteriilor de majorare a salariilor pentru personalul din cadrul Curții de Conturi, cu excepția personalului din cadrul Autorității de Audit, conform prevederilor Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare . Nr. 855 / 7 August 2025, Curtea de Conturi a României
    Hotărâre
    Curtea de Conturi a României

Monitorul Oficial numărul 753 din 12 August 2025

  1. Decizie privind convocarea Senatului în sesiune extraordinară. Nr. 4 / 11 August 2025, Senatul României
    Decizie
    Senatul României
  2. Decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 489 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Nr. 75 / 25 Februarie 2025, Curtea Constituțională a României
    Decizie
    Curtea Constituțională a României
  3. Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.317/2023 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri (reformare), ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 (reformare), ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere și ale normelor de aplicare a acesteia, precum și a sancțiunilor contravenționale și a altor măsuri aferente aplicabile în cazul constatării încălcărilor. Nr. 642 / 8 August 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României

Monitorul Oficial numărul 752 din 12 August 2025

  1. Decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44-45^1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Nr. 59 / 25 Februarie 2025, Curtea Constituțională a României
    Decizie
    Curtea Constituțională a României
  2. Decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 719 alin. (2)-(4) și (7) din Codul de procedură civilă. Nr. 76 / 25 Februarie 2025, Curtea Constituțională a României
    Decizie
    Curtea Constituțională a României
  3. Ordin privind declasificarea și publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a unui ordin al ministrului apărării naționale emis în anul 2012. Nr. M.131 / 25 Iulie 2025, Ministerul Apărării Naționale
    Ordin
    Ministerul Apărării Naționale

Monitorul Oficial numărul 751 din 12 August 2025

  1. Decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Nr. 35 / 30 Ianuarie 2025, Curtea Constituțională a României
    Decizie
    Curtea Constituțională a României
  2. Decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160 alin. (1) lit. h), alin. (7) și alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale art. 8 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003. Nr. 117 / 27 Februarie 2025, Curtea Constituțională a României
    Decizie
    Curtea Constituțională a României
  3. Ordin pentru modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare a Direcției generale logistice, aprobat prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 144/2016. Nr. 115 / 1 August 2025, Ministerul Afacerilor Interne
    Ordin
    Ministerul Afacerilor Interne
  4. Ordin privind desemnarea organismului de evaluare și verificare a constanței performanței produselor pentru construcții Societatea Comercială RINA SIMTEX - ORGANISMUL DE CERTIFICARE - S.R.L., în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcției specifice de certificare a controlului producției în fabrică. Nr. 1477 / 7 August 2025, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
    Ordin
    Ministerul Dezvoltării
  5. Ordin privind desemnarea organismului de evaluare și verificare a constanței performanței produselor pentru construcții Societatea Comercială CERTIND - S.A., în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcției specifice de certificare a controlului producției în fabrică. Nr. 1478 / 7 August 2025, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
    Ordin
    Ministerul Dezvoltării

Monitorul Oficial numărul 750 din 11 August 2025

  1. Hotărâre pentru aprobarea amendamentului convenit între Guvernul României și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, prin schimbul de scrisori semnate la București la 7 mai 2025 și la Paris la 24 iunie 2025, la Acordul-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei destinat finanțării proiectului privind reabilitarea monumentelor istorice din România, semnat la București la 12 decembrie 2006 și la Paris la 18 decembrie 2006. Nr. 640 / 8 August 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  2. Hotărâre privind aprobarea nivelului cotizației pentru realizarea interconectării cu instituții similare internaționale și/sau cu organizații internaționale de schimb de organe, în anul 2025. Nr. 643 / 8 August 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  3. Decizie privind exercitarea, cu caracter temporar, de către domnul Teodor Narcis Godeanu a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc. Nr. 412 / 11 August 2025, Primul-Ministru
    Decizie
    Primul-Ministru
  4. Decizie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,. Nr. 210 / 26 Mai 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție
    Decizie
    Înalta Curte de Casație și Justiție

Monitorul Oficial numărul 747 din 11 August 2025

  1. Decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 296^21 și 296^26 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Nr. 267 / 14 Mai 2024, Curtea Constituțională a României
    Decizie
    Curtea Constituțională a României
  2. Ordin pentru aprobarea listei instituțiilor de învățământ superior acreditate care organizează, în anul universitar 2025-2026, Programul de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică (nivelurile I și II). Nr. 5205 / 7 August 2025, Ministerul Educației și Cercetării
    Ordin
    Ministerul Educației și Cercetării
  3. Decizie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Nr. 213 / 16 Iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție
    Decizie
    Înalta Curte de Casație și Justiție

Monitorul Oficial numărul 746 din 08 August 2025

  1. Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Nr. 38 / 8 August 2025, Guvernul României
    Ordonanță de urgență
    Guvernul României
  2. Ordonanță de urgență pentru asigurarea finanțării obiectivului de investiții „Sediu nou pentru Spitalul de Urgență «Prof. Dr. Dimitrie Gerota»“. Nr. 39 / 8 August 2025, Guvernul României
    Ordonanță de urgență
    Guvernul României
  3. Hotărâre privind aprobarea Actului adițional nr. 4/2025 la Licența de concesiune nr. 1.158/2000 a activității de exploatare a apei minerale terapeutice din perimetrul Băile Felix - 1 Mai, județul Bihor. Nr. 631 / 8 August 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  4. Hotărâre privind aprobarea Actului adițional nr. 9/2025 la Licența de concesiune nr. 927/1999 a activității de exploatare a calcarului industrial și de construcție în perimetrul Lespezi, județul Dâmbovița. Nr. 632 / 8 August 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  5. Hotărâre privind aprobarea Actului adițional nr. 12/2025 la Licența de concesiune nr. 1.192/2000 a activității de exploatare a argilei comune din perimetrul Dealul Craiului, județul Bihor. Nr. 633 / 8 August 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  6. Hotărâre privind aprobarea Actului adițional nr. 8/2025 la Licența de concesiune nr. 1.011/1999 a activității de exploatare a marnei în perimetrul Țepeșeni, județul Neamț. Nr. 634 / 8 August 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  7. Hotărâre privind aprobarea Actului adițional nr. 8/2025 la Licența de concesiune nr. 1.010/1999 a activității de exploatare a calcarului (calcar industrial și de construcție) în perimetrul Bicaz - Chei, județul Neamț. Nr. 635 / 8 August 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  8. Hotărâre privind aprobarea Actului adițional nr. 5/2025 la Licența de concesiune nr. 1.046/1999 a activității de exploatare a dolomitei în perimetrul Pârâul Cailor, județul Suceava. Nr. 636 / 8 August 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  9. Hotărâre privind aprobarea Actului adițional nr. 9/2025 la Licența de concesiune nr. 928/1999 a activității de exploatare a marnei și argilei comune în perimetrul Malu Roșu - Fieni, județul Dâmbovița. Nr. 637 / 8 August 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  10. Hotărâre privind aprobarea Actului adițional nr. 3/2025 la Licența de concesiune nr. 633/1999 a activității de exploatare a calcarului industrial și de construcție din perimetrul Arnota - Bistrița, județul Vâlcea. Nr. 638 / 8 August 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  11. Hotărâre privind aprobarea Actului adițional nr. 2/2025 la Licența de concesiune nr. 634/1999 a activității de exploatare a șisturilor grafitoase (rocă cu grafit) din perimetrul Ungurelașu - Polovragi, județul Gorj. Nr. 639 / 8 August 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  12. Ordin pentru aprobarea Procedurii privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare în învățământul preuniversitar, în anul școlar 2025-2026, ca urmare a aplicării măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare. Nr. 5198 / 6 August 2025, Ministerul Educației și Cercetării
    Ordin
    Ministerul Educației și Cercetării

Monitorul Oficial numărul 745 din 08 August 2025

  1. Decret pentru constatarea vacanței unei funcții de membru al Guvernului. Nr. 891 / 7 August 2025, Președintele României
    Decret
    Președintele României
  2. Decret privind reîncadrarea în funcție a unui judecător. Nr. 893 / 7 August 2025, Președintele României
    Decret
    Președintele României
  3. Decret privind reîncadrarea în funcție a unui judecător. Nr. 892 / 7 August 2025, Președintele României
    Decret
    Președintele României
  4. Decret privind reîncadrarea în funcție a unui judecător. Nr. 895 / 7 August 2025, Președintele României
    Decret
    Președintele României
  5. Decret privind reîncadrarea în funcție a unui judecător. Nr. 896 / 7 August 2025, Președintele României
    Decret
    Președintele României
  6. Decret privind reîncadrarea în funcție a unui judecător. Nr. 894 / 7 August 2025, Președintele României
    Decret
    Președintele României
  7. Decret privind eliberarea din funcție a unui procuror. Nr. 899 / 7 August 2025, Președintele României
    Decret
    Președintele României
  8. Decret privind reîncadrarea în funcție a unui judecător. Nr. 898 / 7 August 2025, Președintele României
    Decret
    Președintele României
  9. Decret privind reîncadrarea în funcție a unui judecător. Nr. 897 / 7 August 2025, Președintele României
    Decret
    Președintele României
  10. Decret privind eliberarea din funcție a unui procuror. Nr. 901 / 7 August 2025, Președintele României
    Decret
    Președintele României
  11. Decret privind eliberarea din funcție a unui procuror. Nr. 902 / 7 August 2025, Președintele României
    Decret
    Președintele României
  12. Decret privind eliberarea din funcție a unui procuror. Nr. 900 / 7 August 2025, Președintele României
    Decret
    Președintele României
  13. Decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) și (4), ale art. 5 alin. (3) și (3^1), ale art. 7 alin. (4) și (5^1) și ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, precum și a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, în ansamblul său. Nr. 539 / 24 Octombrie 2024, Curtea Constituțională a României
    Decizie
    Curtea Constituțională a României

Monitorul Oficial numărul 744 din 08 August 2025

  1. Decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. b) și d) și ale art. 6 alin. (1) lit. b) și d) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor. Nr. 66 / 25 Februarie 2025, Curtea Constituțională a României
    Decizie
    Curtea Constituțională a României
  2. Instrucțiuni privind măsurile de natură organizatorică și tehnică pentru asigurarea securității prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate de către structurile/unitățile/instituțiile Ministerului Afacerilor Interne. Nr. 112 / 30 Iulie 2025, Ministerul Afacerilor Interne
    Instrucțiuni
    Ministerul Afacerilor Interne

Monitorul Oficial numărul 743 din 08 August 2025

  1. Decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în ansamblul său, a dispozițiilor art. VII pct. 2 și 3 din această ordonanță de urgență, în special, precum și a dispozițiilor art. 84 pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene. Nr. 686 / 17 Decembrie 2024, Curtea Constituțională a României
    Decizie
    Curtea Constituțională a României
  2. Ordin pentru aprobarea Procedurii privind recunoașterea oficială a practicării unei noi ramuri de sport pe teritoriul României. Nr. 639 / 23 Iulie 2025, Agenția Națională pentru Sport
    Ordin
    Agenția Națională pentru Sport
  3. Ordin privind clasarea imobilului Fostă școală evanghelică primară de băieți, actual Liceu de Arte, situat în str. Alexandru Odobescu nr. 2, municipiul Sibiu, județul Sibiu. Nr. 3018 / 2 Iulie 2025, Ministerul Culturii
    Ordin
    Ministerul Culturii
  4. Decizie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Nr. 223 / 16 Iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție
    Decizie
    Înalta Curte de Casație și Justiție

Monitorul Oficial numărul 741 din 07 August 2025

  1. Decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, în interpretarea dată prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Nr. 71 / 25 Februarie 2025, Curtea Constituțională a României
    Decizie
    Curtea Constituțională a României
  2. Decizie privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, de către domnul Mihail-Silviu Pocora a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Nr. 408 / 7 August 2025, Primul-Ministru
    Decizie
    Primul-Ministru
  3. Decizie privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare, de către doamna Lavinia-Claudia Niculescu a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Nr. 409 / 7 August 2025, Primul-Ministru
    Decizie
    Primul-Ministru
  4. Decizie privind numirea domnului Andrei-Răzvan Lupu în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului. Nr. 411 / 7 August 2025, Primul-Ministru
    Decizie
    Primul-Ministru
  5. Decizie privind numirea doamnei Oana-Alexandra Cambera în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului. Nr. 410 / 7 August 2025, Primul-Ministru
    Decizie
    Primul-Ministru
  6. Ordin privind desemnarea membrilor Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar. Nr. 5180 / 4 August 2025, Ministerul Educației și Cercetării
    Ordin
    Ministerul Educației și Cercetării
  7. Decizie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Nr. 206 / 26 Mai 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție
    Decizie
    Înalta Curte de Casație și Justiție

Monitorul Oficial numărul 739 din 07 August 2025

  1. Ordin pentru aprobarea Metodologiei privind stabilirea indicatorilor de performanță în legătură cu dezvoltarea unei rețele electrice inteligente care să promoveze eficiența energetică și integrarea energiei electrice produse din surse regenerabile. Nr. 59 / 29 Iulie 2025, Autoritatea Națională de Reglementareîn Domeniul Energiei
    Ordin
    Autoritatea Națională de Reglementareîn Domeniul Energiei

Monitorul Oficial numărul 738 din 07 August 2025

  1. Rectificare referitoare la Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.041/2025 privind modificarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calității de asigurat, precum și pentru stabilirea documentelor necesare atribuirii numărului unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina, aprobate prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.549/2018, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind calitatea de asigurat. Nr. 1041 / 7 August 2025, Casa Națională de Asigurări de Sănătate
    Rectificare
    Casa Națională de Asigurări de Sănătate
  2. Decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (1)-(3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Nr. 538 / 24 Octombrie 2024, Curtea Constituțională a României
    Decizie
    Curtea Constituțională a României
  3. Ordin pentru completarea Regulamentului de organizare și funcționare a Colegiului Ministerului Apărării Naționale, aprobat prin Ordinul ministrului apărării nr. M.112/2008. Nr. M.133 / 5 August 2025, Ministerul Apărării Naționale
    Ordin
    Ministerul Apărării Naționale
  4. Ordin privind modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcționare a sistemului național de raportare - Forexebug. Nr. 1225 / 31 Iulie 2025, Ministerul Finanțelor
    Ordin
    Ministerul Finanțelor
  5. Ordin privind stabilirea unor măsuri pentru plata salariilor aferente lunii iulie 2025. Nr. 1240 / 5 August 2025, Ministerul Finanțelor
    Ordin
    Ministerul Finanțelor

Monitorul Oficial numărul 737 din 06 August 2025

  1. Decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene. Nr. 550 / 29 Octombrie 2024, Curtea Constituțională a României
    Decizie
    Curtea Constituțională a României
  2. Decizie privind acordarea calității de consilier onorific al prim-ministrului domnului Sebastian-Ioan Burduja. Nr. 407 / 6 August 2025, Primul-Ministru
    Decizie
    Primul-Ministru
  3. Decizie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Nr. 235 / 16 Iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție
    Decizie
    Înalta Curte de Casație și Justiție
  4. Decizie pentru modificarea și completarea Deciziei Consiliului național al Colegiului Medicilor din România nr. 3/2022 privind reglementarea activității comisiilor de specialitate ale Colegiului Medicilor din România, precum și adoptarea regulamentului de organizare și funcționare a acestora. Nr. 18 / 4 Iulie 2025, Colegiul Medicilor din România
    Decizie
    Colegiul Medicilor din România

Monitorul Oficial numărul 733 din 06 August 2025

  1. Hotărâre privind actualizarea valorii de inventar și a datelor de identificare aferente unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției Române, precum și trecerea unei părți din imobilul cu nr. MF 101775 din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și casării. Nr. 616 / 31 Iulie 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  2. Hotărâre privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestuia în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, comasarea acestuia la nr. MF 121187, actualizarea valorii de inventar pentru întregul imobil aflat în domeniul public al statului, precum și transmiterea dreptului de administrare de la Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliție Județean Brașov la Ministerul Finanțelor - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov. Nr. 617 / 31 Iulie 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  3. Hotărâre pentru actualizarea valorii de inventar și a datelor de identificare ale unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Instituției Prefectului - Județul Botoșani din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Nr. 618 / 31 Iulie 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  4. Hotărâre privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestuia în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Jandarmi Județean „Bogdan Vodă“ Suceava (UM 0925 Suceava). Nr. 619 / 31 Iulie 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  5. Hotărâre privind actualizarea valorii de inventar a imobilului cu nr. MF 20411, precum și aprobarea închirierii unei părți din acest bun imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne. Nr. 620 / 31 Iulie 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  6. Hotărâre pentru actualizarea valorii de inventar și a datelor de identificare ale unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Instituției Prefectului - Județul Tulcea din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Nr. 621 / 31 Iulie 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  7. Hotărâre privind actualizarea valorii de inventar și a datelor de identificare aferente unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - U.M. 0260 București, precum și trecerea unor construcții din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcțiune și casării. Nr. 622 / 31 Iulie 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  8. Hotărâre privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - U.M. 0849 Sinaia, ca urmare a reevaluării. Nr. 623 / 31 Iulie 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  9. Hotărâre pentru modificarea art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 425/2024 privind actualizarea valorii de inventar a unui bun imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti“, precum și pentru închirierea acestui bun imobil. Nr. 626 / 31 Iulie 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  10. Hotărâre privind aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului ale unor imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, situate în județele Arad, Vaslui, Brăila, Harghita, Sibiu, Prahova, Ilfov, Satu Mare și Brașov, și modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. Nr. 628 / 31 Iulie 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României

Monitorul Oficial numărul 732 din 05 August 2025

  1. Hotărâre privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, precum și aprobarea listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Drum expres Craiova-Pitești și legăturile cu drumurile existente“, tronsonul 4. Nr. 610 / 31 Iulie 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  2. Hotărâre privind declararea zilei de 7 august 2025 zi de doliu național pe teritoriul României. Nr. 630 / 5 August 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României

Monitorul Oficial numărul 731 din 05 August 2025

  1. Decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 lit. d) și ale art. 50 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești. Nr. 116 / 27 Februarie 2025, Curtea Constituțională a României
    Decizie
    Curtea Constituțională a României
  2. Hotărâre pentru stabilirea mecanismului național de luare a deciziei de reintroducere a controalelor la frontierele interne, precum și pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.152/2014 privind organizarea, funcționarea și compunerea Centrului Național de Conducere a Acțiunilor de Ordine Publică. Nr. 614 / 31 Iulie 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  3. Decizie privind eliberarea domnului Dan-Ștefan Chiru din funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Nr. 404 / 5 August 2025, Primul-Ministru
    Decizie
    Primul-Ministru
  4. Decizie privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare, de către domnul Marius-Silvian Dan a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză. Nr. 406 / 5 August 2025, Primul-Ministru
    Decizie
    Primul-Ministru
  5. Decizie pentru numirea domnului Raul Pop în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor . Nr. 405 / 5 August 2025, Primul-Ministru
    Decizie
    Primul-Ministru
  6. Decizie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Nr. 222 / 16 Iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție
    Decizie
    Înalta Curte de Casație și Justiție

Monitorul Oficial numărul 730 din 05 August 2025

  1. Hotărâre privind suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 539/2020 privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Sibiu-Pitești“ - secțiunea 5 Curtea de Argeș-Pitești, aflate pe raza localităților Bascov, Băiculești și Merișani din județul Argeș, precum și modificarea și completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 539/2020. Nr. 609 / 31 Iulie 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  2. Hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 691/2015 pentru aprobarea Procedurii de monitorizare a modului de creștere și îngrijire a copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate și a serviciilor de care aceștia pot beneficia, precum și pentru aprobarea Metodologiei de lucru privind colaborarea dintre direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului și serviciile publice de asistență socială și a modelului standard al documentelor elaborate de către acestea. Nr. 612 / 31 Iulie 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  3. Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.080/2007 privind modul de constituire și gestionare a resurselor financiare necesare gospodăririi în siguranță a deșeurilor radioactive și dezafectării instalațiilor nucleare și radiologice. Nr. 613 / 31 Iulie 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  4. Hotărâre privind închirierea unor spații aflate în domeniul public al statului și în administrarea Bibliotecii Naționale a României. Nr. 627 / 31 Iulie 2025, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  5. Ordin pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2025 a operatorilor economici. Nr. 1194 / 22 Iulie 2025, Ministerul Finanțelor
    Ordin
    Ministerul Finanțelor

Monitorul Oficial numărul 727 din 05 August 2025

  1. Ordin privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Oficiului Central de Stocare pentru Situații Speciale. Nr. 453 / 24 Iulie 2025, Ministerul Sănătății
    Ordin
    Ministerul Sănătății
  2. Decizie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Nr. 256 / 23 Iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție
    Decizie
    Înalta Curte de Casație și Justiție