Clasa 42 - Servicii

Servicii furnizate de persoane, în legătură cu aspectele teoretice şi practice ale domeniilor complexe de activităţi, de exemplu, servicii de latoratoare ştiinţifice, inginerie, programarea computerelor, servicii de arhitectură sau design interior

Servicii ştiinţifice şi tehnologice, precum şi de cercetare şi proiectare în legătură cu acestea; analize industriale, servicii de cercetare industrială şi design industrial; servicii de control și autentificare a calității; proiectarea şi dezvoltarea de componente hardware şi software ale calculatorului.

Nota explicativa

Clasa 42 include în principal servicii furnizate de persoane, în legătură cu aspectele teoretice şi practice ale domeniilor complexe de activităţi, de exemplu, servicii de latoratoare ştiinţifice, inginerie, programarea computerelor, servicii de arhitectură sau design interior.

Incluziuni
  • servicii ale inginerilor şi oamenilor de ştiinţă care efectuează evaluări, estimări, cercetări şi rapoarte în domeniile ştiinţifice şi tehnologice, inclusiv consultanţă tehnologică;
  • servicii de calculator şi tehnologie pentru securizarea datelor informatice şi a informaţiilor personale şi financiare, precum şi pentru detectarea accesului neautorizat la date şi informaţii, spre exemplu, servicii de protecție anti-virus pentru computer, servicii de criptate a datelor, monitorizarea electronică a informațiilor de identificare personală pentru detectarea furtului de identitate prin internet;
  • software ca serviciu (SaaS), platformă ca serviciu (PaaS);
  • servicii de cercetare ştiinţifică pentru scopuri medicale;
  • servicii de planificare arhitecturală şi urbană;
  • anumite servicii de proiectare, de exemplu, proiectare industrială, proiectare de software și sisteme de computer, design interior, design de ambalaje, design de arte grafice, design de rochii;
  • topografie;
  • servicii de exploatare minieră, petrolieră şi gaze.
Excluziuni
  • anumite servicii de cercetare, de exemplu, business research (Cl. 35), cercetare de piaţă (Cl. 35), cercetare financiară (Cl. 36), cercetare genealogică (Cl. 45), cercetare juridică (Cl. 45);
  • audit financiar (Cl. 35);
  • servicii de gestionare a fişierelor informatice (Cl. 35);
  • servicii de evaluări fiscale (Cl. 36);
  • extracţii miniere, foraje petroliere şi de gaz (Cl. 37);
  • instalare, mentenanţă şi reparaţii pentru hardware de calculatoare (Cl. 37);
  • servicii de inginerie a sunetului (Cl. 41);
  • anumite servicii de design, de exemplu, design peisagistic (Cl. 44);
  • servicii medicale şi veerinare (Cl. 44);
  • servicii juridice (Cl. 45).
Ediția a 11-a, versiunea 2022
Distribuie pagina pe: